Home » Cultură » „Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu, desemnat cel mai bun film la Gala Gopo 2018

„Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu, desemnat cel mai bun film la Gala Gopo 2018

„Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu, desemnat cel mai bun film la Gala Gopo 2018
Publicat: 28.03.2018
"Un pas în urma serafimilor", de Daniel Sandu, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la cea de-a 12-a ediţie a galei Gopo, dedicată celebrării succeselor cinematografiei româneşti, care a avut loc marţi seară, la Teatrul Naţional Bucureşti.

Lungmetrajul „Un pas în urma serafimilor” spune povestea lui Gabriel, un adolescent care îşi doreşte să devină preot şi urmează cursurile unui seminar teologic ortodox. Iniţial, el încearcă să se adapteze mediului, dar, în cele din urmă, îşi dă seama că sistemul este complet corupt şi abuziv. Nu după multă vreme, împreună cu alţi trei colegi, este etichetat de consiliul şcolii drept elev-problemă. Prinşi în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, şi un profesor laic viclean şi corupt, elevii învaţă că minciuna, furtul, manipularea şi trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să şi le însuşească pentru a rezista în seminar, potrivit Mediafax.

În film joacă veteranul Vlad Ivanov, dar şi debutanţii Ali Amir şi Ştefan Iancu, premiaţi, marţi seară, la gala Gopo, cu trofeele pentru cel mai bun rol principal masculin, cel mai bun rol secundar masculin, respectiv cel pentru tânără speranţă.

Cu 15 nominalizări la ediţia de anul acesta a premiilor Gopo, debutul în lungmetraj al regizorului Daniel Sandu a primit, marţi seară, la gală, opt trofee, precum şi un premiu din partea Romanian Society of Cinematographers, pentru cea mai bună imagine, decernat lui George Dăscălescu.

Daniel Sandu a mai primit pentru acest lungmetraj premiile Gopo pentru cea mai bună regie şi cel mai bun scenariu, „Un pas în urma serafimilor”, produs de Ada Solomon şi Ioana Drăghici (Hi Film Productions) primind şi trofeul Gopo pentru cel mai bun film de debut.

Anul trecut, premiul Gopo pentru cel mai bun film a fost acordat lungmetrajului „Sieranevada”, de Cristi Puiu.

Cu opt nominalizări, lungmetrajul „6,9 pe scara Richter”, de Nae Caranfil, a primit, marţi seară, cinci trofee Gopo, printre altele, pentru cea mai bună muzică originală, cele mai bune decoruri şi cele mai bune costume.

Printre cei care au urcat pe scenă pentru a înmâna râvnitele statuete Gopo, create de artistul Adrian Ilfoveanu, s-au regăsit artişti consacraţi precum Gheorghe Visu, Dorel Vişan, Simona Bondoc, Manuela Hărăbor, Marius Florea Vizante, Pavel Bartoş, Oana Sârbu, dar şi tineri actori ca Nicoleta Hîncu, Mihai Smarandache, Paul Cimpoieru, Silvana Mihai, Cezar Grumăzescu, Dana Rogoz, Ela Ionescu, Florentina Năstase şi Dana Marineci.

La gala Gopo 2018, premiul pentru întreaga carieră a fost oferit actorilor George Mihăiţă şi Vladimir Găitan, iar premiul pentru întreaga activitate, actriţei Sanda Toma şi operatorului de imagine şi producătorului Ion Marinescu. Un premiu special i-a fost înmânat criticului şi istoricului de film Bujor T. Rîpeanu.

De asemenea, premiul publicului pentru producţiile autohtone cu cel mai mare succes în box-office în 2017 a mers către producţiile „Octav” (regia Sergiu Celibidachi) şi „Ghinionistul” (regia Iura Luncaşu).

Prezentatorul evenimentului – care a fost transmis în direct pe TVR 2, dar şi online pe premiilegopo.ro şi cinepub.ro – a fost, pentru al treilea an consecutiv, actorul Alexandru Bogdan.

Gala premiilor Gopo 2018 – ediţia a 12-a a fost organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Teatrului Naţional Bucureşti, Babel Communications şi Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale. Coorganizator a fost Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.


 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din lume
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din lume
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor